Rating: ★★★★★★★★★☆ 

Alergand ca apucatii e ca o zi de vara insorita in care afli ca ai o boala incurabila. Nu iti poti lua ochii de la cerul albastru cu nori pufosi de deasupra ta, chiar daca simti ca inauntrul tau a inceput sa doara. Clasica visina in ciocolata, putrezita pe dinauntru de ceva timp.

Cronologia vaga a realitatii amintite sau imaginate, cu sarituri largi de la un moment la altul, iti imprima tie, cititorului, un ritm rapid. De parca ai alerga impreuna cu personajele… Pe de alta parte, mie, unuia, recunosc, mi s-a intamplat sa ma lovesc din cand in cand de zidul inalt al moralei, alergand pe alocuri inconfortabil si sleit de puteri.

Dar povestea e optimista, pana la urma, si chiar daca n-ar fi fost, tot ar fi meritat citita. Amintiri dulci sau amare, reale sau inventate, trecutul scriitorului va va bantui, cu siguranta, viitorul.

[ Polirom, 2008 | Memorii | Editura ]

Rating: ★★★★★★★★★★ 

Muzica The Schools se trage, parca, din muzica cantata de grupurile acelea feminine ca The Ronettes, The Shirelles, The Shangri-Las, The Chiffons sau The Marvelettes. E ceva oldie in toata combinatia asta si pentru a intelege pe deplin muzica de pe Loveless Unbeliever, trebuie sa ai cateva radacini si in muzica aceea romantica a anilor ’60 din Statele Unite.

Nici nu stiu exact ce melodie sa aduc in fata. Let It Slip deschide albumul intr-un fel magistral, Is He Really Coming Home? o secondeaza de aproape iar I Want You Back e senzationala. Finalul albumului este, de asemenea, fantastic – I Don’t Believe in Love merita ascultata iar si iar, de zeci de ori, pana ti se face rau. Si tot nu e de ajuns!

[ Elefant, 2010 | Pop/ Indie Pop | MySpace ]

Rating: ★★★★★★★☆☆☆ 

Durabila iubire e, practic, un thriller pe care, in trecut, l-am mai citit, vazut sau ascultat in alte zeci de forme. Premisa de la care pleaca e noua si interesanta dar, pe parcurs, aceasta isi pierde farmecul, se stinge iar tu iti pierzi atentia. Nimic cu care sa ramai, pana la urma…

Pentru o carte, e foarte nasol cand tu, cititorul, vii cu un final mai bun. Si nu vorbesc acum de happy end. Ma refer la senzatia aceea ca se putea mai mult, ca poate cartea ar fi fost o capodopera daca scriitorul ar fi gasi cuvintele potrivite si ar fi fost mai priceput in a jongla cu ideea de la care a pornit.

Odata cu Durabila iubire, am inteles ca Ian McEwan nu e un scriitor constant. Pentru mine, cel putin. Poate foarte mult, sunt sigur, si parca nu merita sa trag inca o concluzie, dar am impresia ca scriitorul asta nu scrie doar pentru idee. Se prea poate, ma gandesc, ca unele dintre cartile lui sa fie scrise si pentru bani. Dar nu mai spuneti la nimeni!

[ Univers, 2006 | Colectia Cotidianul | Fictiune ]

Rating: ★★★★★★★★☆☆ 

Pe scurt, Jackie Chan mi-a fost cam antipatic in ultimii ani, datorita felului in care se prosteste in majoritatea filmelor pe care le face. Au mai fost si filmele facute in Statele Unite, care l-au transformat, prin rolurile oferite, intr-un adevarat bufon. El si Chris Tucker, doi mascarici…

Desi nu scapam nici in Little Big Soldier de nebuniile lui Jackie Chan, episoadele dramatice, la care adaugam si un sfarsit atipic, nu permit filmului sa se scufunde. Filmul nu e rau, daca sunteti in cautarea unui moment de relaxare, dar nici nu e o capodopera a cinematografiei chineze.

[ Bona Entertainment, 2010 | Sheng Ding | Jackie Chan | Actiune/ Arte Martiale | IMDb ]

Rating: ★★★★★★★★☆☆ 

Nu stiu sa spun exact de ce, dar mi-e teama ca il voi pierde pe acel Cortazar care m-a fermecat atat de mult prin proza lui scurta, dupa ce ii voi citi romanele. E o senzatie pe care mi-e greu sa o explic, dar simt cumva ca, in cazul lui, cel mai bine au functionat scrierile scurte. Pe de alta parte, insa, am tot auzit prin diferite locuri ca Sotron chiar merita citita.

Cat de mult o iubim pe Glenda e compusa din unsprezece texte de dimensiuni reduse dar concentrate. Ca de fiecare data, Cortazar e fermecator pe parcursul lor si daca ar fi sa ma intreb, parafrazand titlul acesti carti, cat de mult il iubesc pe Cortazar, as raspunde pe nerasuflate: Foarte mult!

[ Polirom, 2009 | Fictiune/ Realism Magic | Editura ]

Rating: ★★★★★★★★☆☆ 

Recunosc, sunt momente aflate, sa spunem, la o luna distanta, in care ma apuca dorul dupa cinematografia asiatica si ma apuc sa caut atat filme horror – iar asiaticii chiar stiu sa faca horror-uri interesante, cat si filme cu batai.

Bodyguards and Assassins mi-a placut pentru ca este putin altfel decat majoritatea filmelor asiatice cu arte martiale, luand parca mai in serios atat povestea, cat si jocul actorilor. De fapt, daca stau bine si ma gandesc, prima jumatate a filmului nici nu prea contine scene de arte martiale, concentrandu-se mai mult pe construirea caracterelor principale si pe zugravirea unei atmosfere de epoca, lucruri pe care eu le rasplatesc cu bile albe.

Oricum, daca inceputul linistit va ingrijoreaza putin, relaxati-va. Filmul asta este, pana la urma, un film cu arte martiale si, credeti-ma, arte martiale veti primi din plin. Toti cei care nu isi vor pierde usor rabdarea, vor fi rasplatiti dupa jumatatea filmului, cand actiunea va deveni exploziva iar scenele de lupta vor incepe sa se precipite.

Probabil il stiti pe Donnie Yen, cel care joaca unul din personajele principale. A mai jucat in Ip Man, Hero sau Flash Point. Pentru mine, un film in care joaca el are toate sansele sa fie un film interesant insa, pentru ca orice regula are si o exceptie, ma abtin sa adaug ceva referitor la un alt film in care a jucat de curand, 14 Blades.

[ China Film Group, 2009 | Teddy Chan | Donnie Yen | Actiune/ Arte Martiale | IMDb ]

Rating: ★★★★★★★★☆☆ 

Dupa ce am citit cartea, m-am tot gandit la momentele scurte care iti pot schimba intreaga viata, la vorbele pe care le rostesti, cateodata, fara a le gandi prea mult si care pot produce rupturi in sufletele apropiate, fara sa intelegi la momentul acela ca aceste rupturi se vor adanci cu timpul si nu vor mai putea fi reparate niciodata.

Cat de putin ne trebuie pentru a ne da intreaga viata peste cap, pentru ca, nu-i asa, suntem cei mai buni la produs dezastre. Cat de usor putem transforma un viitor intreg cu ajutorul a doar cateva cuvinte nepotrivite. Si cat de scurt este drumul de la instinct la ratiune.

Viata seamana cu cartea lui McEwan. O noapte poate umple un roman, in timp ce, pentru alti 40 de ani, sunt de ajuns doar cateva pagini.

[ Polirom, 2007 | Fictiune | Editura ]

Rating: ★★★★★★★★★☆ 

Nu regret ca am citit-o, insa nu as recomanda-o. Problema e mai complexa si tine, cred, de acea estetica a uratului despre care invatam in scoala. E oare bine, pana la urma, sa citim lucruri urate scrise frumos sau, in alt ordine de idei, pentru ca nu putem ocoli tot timpul dramele care se petrec in jurul nostru, n-am putea incerca sa le evitam macar pe cele fictive?

Fetita care iubea prea mult chibriturile este o carte care vorbeste despre mizeria umana in cea mai pura forma. Pentru a contrabalansa acest lucru, situatia aparuta in carte ofera si sanse, e drept, dar parca acestea nu valoreaza nimic cand stii aproape sigur unde se va ajunge. Mai exact, de ce sa dai viata unui copil intr-o asemenea lume?

Recunosc, m-am apropiat foarte mult de Alice, personajul principal al povestii. Caracterizata, in mare, prin lipsa oricarui instinct de conservare, Alice te face chiar pe tine, cititorul, responsabil pentru ea. Din pacate, din pozitia in care te afli, nu poti face mai nimic pentru a o feri de rau iar lucrul asta, cred, e frustrarea celui care citeste si, in acelasi timp, mantuirea sa.

[ Polirom, 2004 | Fictiune | Editura ]

Rating: ★★★★★★★☆☆☆ 

Poate ar fi trebuit sa schimb registrul si sa mai las sa treaca pana la urmatoarea lui carte. Poate ar fi trebuit sa citesc Ispasire sau Inocentul, pentru care mai multe voci imi ofereau garantie. Numai ca, imediat dupa Gradina de ciment, mi-am dat seama ca exista un gol in mine, o foame, si mi-am imaginat ca Ian McEwan ar putea sa o astampere oricum.

Este o distanta de 20 de ani intre Gradina de ciment si Amsterdam, care se vede atat la nivel stilistic, cat si la nivel de idee. Intre prima carte, viscerala, adanca si plina de zbucium, si a doua, dezvoltata matur, exacta si enervanta in acest fel, se poate vedea ce a castigat si ce a pierdut, in timp, McEwan.

In 20 de ani, Ian McEwan a devenit, poate, mai riguros cu el insusi si si-a luat in serios meseria de scriitor, numai ca aceasta evolutie i-a rapit din inocenta. In acest timp, a uitat, probabil, hotararea cu care varsa cuvintele pe hartie fara niciun scrupul, a inceput sa se simta responsabil pentru opera lui si sa-si traseze limite sau, altfel spus, sa se cenzureze.

Ideea cartii este ispititoare, si am intuit-o de la primele pagini, iar stilul acesta versat il ajuta, fara indoiala, dar parca lipseste ceva, nedefinit, iar sentimentul acesta mi-a amenintat, pe tot parcursul cartii, acea placerea de a citi pe care o caut in fiecare cuvant.

Mi-e greu sa ma pronunt, deocamdata, asupra unei intregi cariere de scriitor, atata timp cat am citit doar doua carti scrise de el. Mai am putin si o voi termina pe a treia si, pana atunci, sunt dispus sa mai astept.

[ Polirom, 2009 | Fictiune | Editura ]

Rating: ★★★★★★★★★☆ 

Mie imi plac si, din ce observ, filmele de animatie au o morala din ce in ce mai buna, din ce in ce mai putine limite si sunt pline de umor fantastic. Exemple sunt destule – WALL-E, Up…

How to Train Your Dragon face parte din aceasta categorie de top. Amuzant, sensibil, cu o morala fericita, atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari, filmul acesta iti reda optimismul. Tot ce ofera el i-ar fi suficient oricarui film, nu numai unuia de animatie.

[ DreamWorks Animation , 2010 | Dean DeBlois, Chris Sanders | Jay Baruchel, Gerard Butler | Animatie | IMDb ]