Rating: ★★★★★★★★★★ 

Am citit cartea asta pe nerasuflate, in doar cateva ore, de parca textul ar fi curs cu debitul Amazonului. Nu m-am putut opri, iar la sfarsit, odata cu ultima pagina din carte, buimac, epuizat, mi-am dat seama ca ceva in mine s-a schimbat. Am inteles, in sfarsit, ca dragostea ramane, indiferent de context si de natura umana in care se dezvolta, tot dragoste.

Subiectul este sensibil si multi dintre cei care citesc Gradina de ciment vor fi socati. Oripilati. Si eu am fost, intrucatva. Nu ma asteptam sa fie atat de directa, intocmai ca o lovitura puternica in plex care te lasa fara aer. Dar spre binele ei si al meu, a fost.

Pe de alta parte, subiectul acesta delicat a fost explorat gradual, natural, de parca asa ar trebui sa fie viata. De parca intimitatea aceasta socanta pusa pe hartie poate fi explicata emotional, poate fi zugravita frumos, poate fi inteleasa.

Mi-am dat seama ca un subiect “cuminte” nu ar putea in veci sa te rascoleasca in asemenea hal. Mai mult, de ce sa scrii “cuminte”, cand poti gasi asemenea teme? De ce sa scrii despre nimicuri, cand ai la dispozitie un subiect de asemenea anvergura? De ce sa scrii, daca nu scrii asa?

O carte superba, in ciuda subiectului, inca o data, inconfortabil. O carte care imi va ramane in minte pentru o lunga perioada de timp. O carte de recitit.

[ Polirom, 2009 | Fictiune | Editura ]