Rating: ★★★★★★★★☆☆ 

Imi place foarte mult Capote. Si cred ca imi plac, de altfel, toti scriitorii frustrati care reusesc sa-si transpuna, fara ocolisuri, frustrarile in literatura. Veti spune, poate, ca el n-a fost niciodata frustrat. Ca era “cool” la vremea lui, monden, social, dar nu e chiar asa. Orientarea lui sexuala l-a izolat, cu siguranta, iar bucuria cu care dezgropa secrete arata intocmai acest fapt.

Imi place foarte mult Capote pentru ca este exact in ceea ce scrie. Cuvintele care-i compun textele nu sunt niciodata intamplatoare. Stim cat de mult a crezut in fraza perfecta si cum a incercat sa o obtina in permanenta. Si cum a reusit, pana la urma.

Imi place foarte mult Capote pentru ca este ciudat si fermecator si, mai presus de asta, pentru ca spune cu subtilitate lucrurilor pe nume. Poate vi se pare un paradox, dar el te duce acolo unde doreste fara prea mult efort. Sau te duci singur, dupa ce el ti-a indicat directia.

Muzica pentru cameleoni nu cuprinde cele mai bune texte ale lui insa nivelul este, fara indoiala, ridicat. Cartea culege proza scurta, nuvele si portrete conversationale, toate oferind acces nerestrictionat in lumea lui Capote. El este, peste tot, personaj principal iar ceilalti doar roiesc in jurul sau. Si asa cum este, stralucitor si ironic, elegant si arogant, imi place foarte mult Capote.

[ Polirom, 2009 | Non-fictiune/ Reportaj | Editura ]